Viscolul şi zăpada au paralizat județul Constanța. Mașini blocate, localități fără curent
Pe drumurile din judeţul Constanţa sunt încă blocate zeci de mașini, iar 13 localităţi nu au energie electrică, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, într-o informare remisă presei și citată de Agerpres.
Cele mai multe autoturisme, respectiv 30, sunt blocate la Cobadin, alte două se află la Sibioare iar o maşină este înzăpezită la Topalu.
“128 de maşini din cele blocate circulă cu viteză redusă, controlat, însoţite de Poliţie dinspre Hârşova spre Mihail Kogălniceanu”, se arată în anunţul ISU Dobrogea.
De asemenea, 30 de tiruri au plecat controlat spre Mihail Kogălniceanu, în coloană, însoţite de poliţie şi echipaje de deszăpezire.
Potrivit sursei, 13 localităţi, nu au curent.
“Drumurile naţionale şi judeţene sunt în continuare închise, cu excepţia DN39 şi A2”, specifică ISU Dobrogea.