Lucian Avramescu: Sunt Don Quijote de La Mancha, oare? (ironie de seară)

 

Te voi salva iubita mea cu spada
Tu, exilata mea în vechea Troie
Tai căpățâni vrăjmașe fără milă
Și viața mea mi-o dau de e nevoie

Urc fără oaste-n spate, citadele
Pun steagul vieții mele la Verdun
Pentru-a-ți salva șoldul dintre zăbrele
Mă fac luntre și punte,-afet de tun

Sunt Don Quijote de ești Dulcineea
Sunt Leonardo de ești Mona Lisa
Poetul care-a inventat femeia
Pe drumul dintre Sângeru și Tisa

Chiar marele, divinul creator
Nu te-ar fi nimerit atât de bine
Dacă în spate, priceput sufleor
Nu mă avea ca ajutor pe mine

Eu ți-am pus șoldul arcuit și glezna
Piciorul potrivit pentru pantof
Tot eu te-am învățat să râzi cu poftă
Și când mă fac că plec, să scoți un of

Mă-ntreb cum ţi-ar fi fost singurătatea
Cum ți-ar fi stat chiar și cu trupul gol
Apoi mi-ai devenit un bun profesor
Că altfel mi-ar fi fost, consimt, nasol

Cam prea firavă te-a croit divinul
Păreai ne-nstare mai nimic să faci
Și-apoi m-ai uluit știind de toate
Chiar singură-ai știut să te dezbraci

9 februarie 2021, Sângeru