AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Grupul de Comunicare Strategică a raportat că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 11 decese

 

 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.242 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 34.689 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 04.09.2021 (10:00) – 05.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 11 decese (5 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Botoșani, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre cele 11 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 ani.

9 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.061.

Dintre acestea, 372 sunt internate la ATI.Din totalul pacienților internați, 95 sunt minori, 93 fiind internați în secții și 2 la ATI.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!