AM Press Logo
Muzeul Pietrei

5 sfaturi pentru albirea dentară direct de la specialiști

Zâmbetul unei persoane este printre primele caracteristici pe care le remarcăm – întocmai din acest motiv, majoritatea oamenilor vor să se asigure că au un zâmbet care să cucerească. Și nu – nu e o caracteristică generală, ci una mondială: 80% dintre americanii cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani vor să aibă dinți mai albi. Și cine nu ar vrea?

 

Zâmbetul ne dezvăluie mare parte din personalitatea noastră – fie el gingaș, curios sau seducător, un zâmbet sincer va fi întotdeauna favoritul nostru. De aceea am vorbit cu specialiștii de la Passionate Clinic și i-am rugat să ne ofere cele mai importante sfaturi de care să ținem cont dacă vrem dinți mai albi.

 

  • Pasta de dinți potrivită

 

Dacă nu vrei albire dinti în cabinet – despre care vom vorbi în cele ce urmează – un mod sigur prin care poți asigura un zâmbet mai alb este să folosești o pastă de dinți potrivită. Și nu, nu ne referim la pastele de dinți cu cărbune, ci mai degrabă la pastele de dinți cu peroxid de hidrogen sau care exfoliază blând (cu silica sau carbonat de calciu).

 

Ține totuși minte că aceste variante nu îți vor albi dinții considerabil – ele vor curăța doar petele de la suprafață, așa că sunt soluția ideală mai ales pentru menținerea albirii, nu neapărat pentru realizarea ei.

 

  • Eh, ce alimente consumi?

 

Dacă vrei să îți albești dinții fără vizita la stomatolog, îți poți menține dinții mai albi prin asigurarea unei diete corecte – adică să nu mai consumi alimente și băuturi care îți pătează natural dinții. Te avertizăm – cel mai probabil în lista asta se numără câteva dintre favoritele tale, deci va fi dificil să le elimini de tot:

 

  • vinul roșu
  • fumatul / mestecatul tutunului
  • cafeaua
  • ceaiul
  • sosul de roșii
  • curry
  • oțetul balsamic
  • sucurile (chiar și cele de fructe).

 

Bineînțeles, nu trebuie să scoți complet din alimentație ce se află în lista de mai sus, însă încearcă să limitezi consumul și să îți clătești gura cu apă imediat după ce mănânci ceva cu pigment colorat. De asemenea, pentru băuturile enumerate poți alege să folosești un pai.

 

  • Albire dentară în cabinet

 

Aceasta este cea mai simplă, eficientă și precisă cale prin care poți avea dinți mai albi: albire dentară profesională în cabinet. Știm câte mituri s-au strâns în jurul albirii dentare în cabinet, însă realitatea este că e o intervenție complet sigură, cu rezultat garantat: dinții tăi vor fi mai albi cu câteva nuanțe și vei avea un rezultat de durată.

 

În funcție de caz, s-ar putea ca albirea să nu fie suficientă și va trebui să optezi pentru fatete dentare in Iasi, o soluție la fel de inovativă în ce privește cosmetica dentară. Îți poți albi dinții și acasă, prin gutiere de la dentist sau din comerț – firește, pe a doua variantă nu o recomandăm, din mai multe motive. În primul rând, concentrațiile de substanțe active din produsele mass-market sunt incerte, deci pot fi periculoase pentru dinții tăi. În al doilea rând, nefiind un proces controlat, nu vei avea niciodată rezultatele pe care le poți avea la cabinet, într-o singură ședință.

 

  • Fumezi?

 

Dacă da, află că fumatul nu îți afectează doar inima și plămânii – ci și culoarea și sănătatea dinților. Asta se întâmplă pentru că tutunul din țigări se „blochează” în smalțul dentar, care devine maro-negru în timp. Și dacă în ce privește alimentele nefericite poți alege să le limitezi, la fumat te sfătuim să renunți complet, pentru sănătatea întregului organism.

 

  • Igiena orală desăvârșită

 

E firesc ca dinții să se îngălbenească odată cu vârsta, însă putem opri timpul în loc puțin printr-o activitate pe care trebuie să învățăm să o facem regulat și corect: igiena orală corespunzătoare. O rutină de îngrijire dentară corectă îți garantează un zâmbet mai strălucitor – însă nu e suficient să te speli pe dinți.

 

Ai nevoie de o tehnică de periaj corectă, de minimum două minute, de ață dentară, apă de gură și de un instrument pentru curățarea limbii. Când practici o bună igienă orală, previi acumularea de placă bacteriană și asiguri sănătatea dinților și gingiilor tale. Care o să îți mulțumească.

 

În final, să mergi la stomatolog este, de fapt, cel mai simplu și eficient lucru pe care îl poți face pentru sănătatea dinților tăi – nu doar că te vei asigura că rămân curați prin igienizările periodice, însă te vei asigura că depistezi și tratezi la timp orice posibilă afecțiune. Pentru că prevenția e cel mai plăcut tratament, nu?

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!