Meci pe care ar fi trebuit să-l câștigăm acasă, cu Suedia. Așa au sperat cei 50 000 de spectatori români  care au cântat, cu tot sufletul, Imnul țării, în deschidere. Numai că naționala noastră de fotbal, care a știut și ea versurile Imnului Național, n-a știut până mai jos de jenă, fotbal.

Suedezii le-au arătat, pe parcursul a 90 de minute de joc, ce se poate face cu balonul pe un stadion, balon care a stat exclusiv la ei, lipit de ghetele lor și, de două ori, în plasa porții apărate de Tătărușan. Portarul – nu i se pot reproșa golurile primite – a scos un gol gata făcut și bara ne-a mai scăpat și ea de rușinea celui de al patrulea. Toate driblingurile suedezilor au reușit. Niciun dribling al jucătorilor români n-a izbutit, piciorul stâng driblându-l pe dreptul.

Echipa națională, tânără sau mai puțin tânără, a fost amețită, fără viziune, debusolată, înceată, împiedicată, moale ca o cocă, fără scheme inteligente de joc, ceea ce arată un mare gol în capul selecționerului Contra. Singurul gol al meciului de altfel. Contra, despre care aflu că e stabilit în Spania, acolo i se găsește familia, are șansa de a rămâne de luni, când jucăm la Madrid, acasă la el. Adio și n-am cuvinte! Du-te învârtindu-te! Poate găsești onoarea demisiei, altfel meriți un șut bine aplicat, acolo unde trebuie.

L. Prahoveanu, AMPress