Autoritățile israeliene au criticat vaccinul dezvoltat de Pfizer. Prima doză nu este atât de eficientă. Și totuși…
Israelul avertizează că “Prima doză a vaccinului este mai puţin eficientă decât a afirmat Pfizer”, conform HotNews.ro care citează Il Giornale și Rador.
Serul produs de compania farmaceutică americană s-ar fi dovedit a fi “mai puțin eficient” decât s-a prevăzut.
În special, în vizorul Ierusalimului a intrat nivelul de imunitate față de COVID-19 dezvoltat în organismul uman ca urmare a primei doze de ser, care pare a fi inferior celui promis de compania americană. În ciuda descoperirii unei protecții mai puțin eficiente garantate împotriva infecției de către prima doză a vaccinului, campania de vaccinare în masă din Israel avansează rapid, cu 2 milioane de cetățeni deja vaccinați și peste 400.000 care au făcut și rapelul.
Recent, Nachman Ash, coordonatorul național al strategiei de imunizare dezvoltată de Guvernul Netanyahu, a denunțat limitele protecției anti-Covid oferite de prima doză de ser produs de Pfizer, deşi compania farmaceutică a furnizat date deosebit de liniştitoare Executivului israelian. Israelul ar fi lansat, marţi, acuzația sa împotriva gigantului farmaceutic, în timpul unei reuniuni cu mai mulţi directori din Ministerul Sănătății, subliniind faptul că multe persoane, adică 12.400 de indivizi, s-au infectat în țara din Orientul Mijlociu între prima și a doua doză.
Potrivit expertului israelian, aceasta ar fi o demonstrație a faptului că prima administrare a serului ar garanta o protecție “mai puțin eficientă decât am crezut” și, prin urmare, inferioară celei susţinute până acum în datele furnizate de Pfizer autorităților de la Ierusalim. Pe baza datelor, compania farmaceutică din SUA susţine că serul său ar avea o eficacitate de 52% după prima doză, care creşte la 95% după a doua doză. În schimb, Ash a pus sub semnul întrebării procentele prezentate de companie, în principal cele referitoare la efectele primei doze de vaccin, conform HotNews.ro
”E o prostie să spui că vaccinul nu e bun, a declarat în exclusivitate pentru AMPress, Avinoam Bar Josef, de curând pensionat din funcția de director al Institutului Mondial Evreiesc. Eu am făcut ambele doze, iar cea de a doua doză duce la 98 la sută eficiență. A existat o tendință la un moment dat de a se merge pe alt vaccin, renunțând la contractul cu Pfizer, dar Netanyahu, care ține enorm la viața fiecărui om, după ce s-a consultat cu marii doctori de la noi, a reînnoit – chiar dacă am plătit dublu – contractul cu Pfizer. Acum la populația noastră de 9 milioane de cetățeni, un sfert s-a vaccinat și vaccinarea merge în ritm foarte bun. E un virus extrem de periculos și e singura soluție”, a mai spus Avinoam Bar Josef.
Giorgiana Radu, AMPress