AM Press Logo
Muzeul Pietrei

A murit criticul şi istoricul literar Nicolae Manolescu

Criticul şi istoricul literar Nicolae Manolescu s-a stins din viață, sâmbătă, la vârsta de 84 de ani. Nicolae Manolescu fusese internat vineri la Spitalul Elias din Capitală, în urma unui stop cardiac.

“S-a stins din viaţă Nicolae Manolescu, cel mai important critic şi istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis criticul literar Mircea Mihăieş.

“Încă o zi neagră pentru cultura română”, a scris pe Facebook criticul literar Daniel Cristea – Enache.

”Astăzi, 23 martie, s-a stins din viaţă academicianul Nicolae Manolescu, profesor al facultăţii noastre, autor al unei opere monumentale, care a redefinit critica şi istoriografia literară românească în perioada postbelică. Colegii şi studenţii din Facultatea de Litere sunt alături de familie şi prieteni, de toţi cei care l-au preţuit, i-au citit cărţile şi cronicile şi care au învăţat de la el. Odihnească-se în pace!”, au transmis reprezentanţii Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Nicolae Manolescu era preşedintele Uniunii Scriitorilor.

„Uniunea Scriitorilor din România anunţă cu profundă durere încetarea din viaţă a academicianului Nicolae Manolescu (1939-2024), preşedintele Uniunii Scriitorilor, director al săptămînalului «România literară», critic şi istoric literar de mare reputaţie, una dintre cele mai mari personalităţi ale literaturii române din toate timpurile. Nicolae Manolescu s-a identificat cu literatura română, a fost în permanenţă în centrul literaturii vii, a fost îndrumător a sute de studenţi şi doctoranzi, ca profesor, precum şi al tinerilor scriitori din mai multe generaţii. Ca om politic şi ziarist de atitudine a militat pentru democraţie şi libertate. Prin dispariţia lui Nicolae Manolescu, cultura română suferă o grea, ireparabilă pierdere”, a transmis Uniunea Scriitorilor.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!