A murit David Sassoli, președintele Parlamentului European
David Sassoli, președintele Parlamentului European, în vârstă de 65 de ani, a murit marți dimineață la ora 02:15, ora României, în Italia, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia.
Acesta era spitalizat în Italia din 26 decembrie, din cauza unor complicaţii „grave” cauzate de o disfuncție a sistemului imunitar.
„Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit la ora 1:15 la data de 11 ianuarie , la spitalul din Aviano, Italia, unde a fost internat“ , a scris Roberto Cuillo pe Twitter, potrivit digi24.ro.
După ce a contractat o pneumonie în septembrie anul trecut, Sassoli a petrecut mai bine de două luni de recuperare în ţara sa natală şi revenise recent la activitatea politică, când, la 26 decembrie, a fost din nou internat într-un spital italian pentru “complicaţii grave în urma unei disfuncţii a sistemului imunitar”.
Social-democratul italian, care înainte de a intra în politică a avut o lungă carieră în jurnalism, a fost numit preşedinte al Parlamentului European în iulie 2019, în urma unui acord al principalelor trei grupuri din PE – PPE, S&D şi Renew Europe.
Acesta se afla în ultima săptămână a mandatului său, în condiţiile în care marţea viitoare Parlamentul European va alege un nou preşedinte, întrucât a ajuns la jumătatea acestei legislaturi.
Este pentru prima dată în istoria de 70 de ani a Parlamentului European când un preşedinte în exerciţiu a murit, conform Politico Europe.
În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, primul vicepreşedinte trebuie să exercite funcţia de preşedinte până la alegerea unui succesor.
În acest caz, prim-vicepreşedintele este Roberta Metsola din partea Partidului Popular European (PPE) din Malta, care era deja favorită pentru a câştiga postul în cadrul remanierii de săptămâna viitoare de la Strasbourg (Franţa).
Foto – Profimedia Images