Actorul Ilie Gheorghe, cunoscut mai ales prin rolurile sale din „Faust”, spectacol regizat de Silviu Purcărete, și filmul „Moromeţii”, în regia lui Stere Gulea, a murit, sâmbătă, la vârsta de 77 de ani.
Ilie Gheorghe s-a născut la 21 septembrie 1940, în localitatea Giubega, din Dolj. Profesia inițială a actorului era cea de învățător, însă după o vizită a unui inspector școlar, acesta și-a dat seama că Ilie Gheorghe avea talent histrionic și l-a încurajat să încerce să urmeze studii de teatru, astfel că a absolvit Institutul de Teatru și Film în anul 1967 .
Actorul a jucat timp de 50 de ani la Teatrul Naţional din Craiova, unde a colaborat cu Silviu Purcărete pentru marile producţii din anii ’90 şi 2000.
Ilie Gheorghe a interpretat roluri și în filme precum „Moromeţii”, „Aurul alb”, „Undeva la Palilula”, „Amantul marii doamne Dracula”.
În 2011 a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate.
Aurelia Apostol, AMPress