A murit Maria Lascăr, doctor primar, soția profesorului Lascăr
A murit, în noaptea de miercuri spre joi, vegheată de soțul său, Maria Lascăr, medic primar ginecolog, cu o carieră strălucită în domeniu, iubită de paciente și apreciată de colegi. Suferea de mai mulți ani de pancreatită, dar și-a învins boala, cum ne-a spun soțul său, prof. univ. dr. Ioan Lascăr, printr-o rară voință. ”De trei ani și jumătate lupta însă cu un cancer pulmonar. El ia viața în mai puțin de șase luni. A fost o luptătoare. Am fost alături de ea, a declarat pentru AMPress, profesorul Lascăr, iar la orele 3 și jumătate, inima ei a încetat să mai bată”. Doctorița a murit acasă, vegheată de soțul său, transportarea la spital fiind inutilă. Alături i-a stat cel cu care a împărțit o viață și care face cât o echipă medicală la un loc. Au împreună un băiat, Bogdan, pictor de renume. Maria Lascăr s-a născut la Bacău, în 5 decembrie 1948. Funeraliile vor avea loc la Cimitirul Bellu din București, duminică, începând cu orele 14,00.
Lucian Avramescu, AMPress