Administrația Prezidențială: Așteptăm să vedem ce decizii ia PSD în privința Guvernului

Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi, a declarat marți, că așteaptă deciziile PSD din punct de vedere oficial, apoi va exista o reacție pe acest subiect.

„Deocamdată urmărim ceea ce se întâmplă în spațiul public și observăm doar speculații, doar informații pe surse, nu avem o comunicare oficială, nu sunt deocamdată decizii oficial comunicate și tocmai de aceea, în acest moment, noi, la nivelul Administrației Prezidențiale, domnul președinte, așteptăm ce se întâmplă din punct de vedere oficial și după aceea vom avea o reacție”, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, potrivit realitatea.net
Este, în același timp, responsabilitatea partidului de guvernământ să facă o evaluare în legătură cu activitatea miniștrilor și dacă sunt observate probleme în modul în care unii dintre miniștri și-au desfășurat sau își desfășoară activitatea evident că acești responsabili trebuie să ia deciziile care se impun”, a spus Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni.