Adrian Mutu, noul manager general al clubului Dinamo

Fostul internațional Adrian Mutu a fost numit miercuri manager general la clubul de fotbal Dinamo București, a anunțat acționarul majoritar al grupării, Ionuț Negoiță, notează Agerpres.
„Mă bucur că Adrian Mutu este, de astăzi, alături de noi și sunt convins că experiența sa în fotbalul internațional ne va duce către un nou standard de performanță atât pe plan intern, cât și european”, a declarat Negoiță imediat după semnarea contractului cu Adrian Mutu.
„E o onoare pentru mine că Dinamo mi-a oferit șansa să debutez într-o funcție atât de importantă și îi mulțumesc domnului Negoiță pentru această provocare imensă în cariera mea! Sper să răsplătesc această încredere cu rezultatele pe care le așteaptă toți suporterii dinamoviști”, a adăugat noul manager general al clubului din Ștefan cel Mare.
Adrian Mutu și-a început cariera la FC Argeș, după care s-a transferat la Dinamo, pentru care a marcat 29 de goluri în 42 de meciuri.

Mai mult pe Agerpres