Astăzi, Ziua Armatei Române, ziua Regelui Mihai I

Ziua Armatei Românei este dedicată ostașilor români căzuți în luptele pentru apărarea patriei.

Armata Regală Română a ales să dea ultimul asalt pentru eliberarea, în luptele de la Carei, a ultimului petec de pământ al patriei, împotriva armatelor germane și maghiare, pe 25 octombrie, ziua de naștere a Regelui Mihai, dedicând această victorie Regelui care era și comandant al armatei.

În efortul de război, România a pierdut circa 170.000 de ostaşi, alte sute de mii fiind răniţi sau dați dispăruți. Eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, a fost obţinută prin lupta a peste 520.000 de militari români. Armata României a continuat apoi să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

Distribuie prietenilor

Astăzi, în Parcul Carol I, din Capitală, vor avea loc manifestări dedicate Zilei Armatei României.

Începând cu ora 11.00, militari din toate categoriile de forțe ale armatei vor prezenta elemente de tehnică și echipament din dotare, vor fi organizate ateliere de tir cu arcul și de instrucție pentru promovarea carierei militare – „Military Boot Camp”, standuri de carte, fotografii cu specific militar din actualitate sau istorice. De asemenea, vor avea loc demonstrații de mânuire a armamentului, de tip drill-team, spectacole folclorice și ale muzicilor de fanfară. Accesul publicului va fi liber.

De la ora 15.00, la Mormântul Ostașului Necunoscut vor avea loc o ceremonie militară și religioasă care va cuprinde depuneri de coroane de flori, schimbarea gărzii la Mormânt, înmânarea și decorarea unor Drapele de luptă.

Cu acelaţi prilej, vor fi organizate ceremonii pentru depunerea de coroane de flori la cimitirele şi monumentele dedicate eroilor români din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Federaţia Rusă, Republica Moldova şi Ucraina.

La Rossoşka, regiunea Volgograd din Federaţia Rusă, va avea loc ceremonia de reînhumare a militarilor români căzuţi în luptele de la Stalingrad.

AMPress