• Home
  • Prima
  • Astăzi, Ziua Culturii Naţionale, la 170 de ani de la naşterea lui Eminescu. Evenimente simultane în ţară

Astăzi, Ziua Culturii Naţionale, la 170 de ani de la naşterea lui Eminescu. Evenimente simultane în ţară

statuia eminescu ateneu 1

Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită miercuri când se împlinesc 170 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat că autorităţile locale din întreaga ţară vor organiza simultan evenimente miercuri, la ora 18,00.

„În acest an, am iniţiat o acţiune unitară, aşadar, la ora 18,00, va fi aprinsă flacăra culturii, simbolic, pentru că vor avea loc acţiuni simultan în aproape toate oraşele ţării”, a precizat Gheorghiu.

În cadrul evenimentelor, va fi citit şi un mesaj special: „Cultura se clădeşte zi de zi, câte puţin, intrând într-un muzeu, deschizând o carte, privind o pictură, să reaprindem această flacără, deoarece totul începe cu fiecare dintre noi. Cultura este moştenirea socială pe care o oferim copiilor noştri, pe care o lăsăm tinerilor români de pretutindeni”.

*** Academia Română organizează sesiunea festivă „Sincroniile europene ale culturii române”. Evenimentul se va desfăşura în Sala Mare a Ateneului Român începând cu ora 11,00 şi va fi moderat de academicianul Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.

Conform unui comunicat transmis AGERPRES, preşedintele Klaus Iohannis va transmite un cuvânt de salut, iar în debutul evenimentului vor rosti mesaje Patriarhul Daniel, Monica Anisie – ministrul Educaţiei şi Bogdan Gheorghiu – ministrul Culturii.

Manifestarea se va încheia cu un moment eminescian susţinut de actorul Dorel Vişan.

În foaierul Ateneului Român va fi organizată expoziţia foto-documentară „Eminescu 170”, realizată de Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române, şi vor fi prezentate trei colecţii de carte ale Academiei Române: „Civilizaţia românească”, „Basarabica” şi „Izvoare privind istoria românilor” – Seria „Hurmuzaki”.

Sesiunea festivă din 15 ianuarie este organizată de Academia Română în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Filarmonica Română şi Muzeul Naţional al Literaturii Române, sub egida Primăriei Municipiului Bucureşti.

*** Expoziţia documentară intitulată „Floarea cuvintelor: limba română în comori literare şi bibliofile din patrimoniul Bibliotecii Naţionale a României” va fi organizată miercuri, de Ziua Culturii Naţionale, în foaierul Ateneului Român.

Evenimentul, organizat de Biblioteca Naţională a României, cu sprijinul Ministerului Culturii, îşi propune să pună în lumină specificul cultural românesc, reflectat în pagini de carte din Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale, care constituie mărturii ale evoluţiei culturii scrise în ţara noastră şi au o mare însemnătate pentru formarea limbii române literare, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Parteneri