Azi, de Crăciun, în septembrie, porcul

lucian avramescu 2 4

Azi mi-am asasinat europenește – prin asomare, adică – porcul de 250 kg, o splendidă purcea de doi ani, salvată de fiică-mea la precedentul Crăciun, care a căzut normal, în 25 decembrie. Copilul nu vrea să tai nimic și asta face ca din două capre cameruneze pitice să am acum zece, toate răsfățate cu nume din basme, certându-mă dacă nu le scot zilnic la păscut printre statui și le dau doar lucernă în țarcul lor larg.

Alarmat de veterinari și de gripa porcin/aviară africană care ia în stăpânire patria, și se apropie de Sângeru ca o divizie de tancuri sovietice dinspre Buzău, am purces, de dimineață, când copilul dormea, la asomarea vietății blânde din coteț, operațiunea căzând în sarcina consătenilor mei Milică, zis, Bulă, un băiat harnic, proprietar al unei turme de capre, și al aghiotantului său Mădălin.
Acum o juma de ceas am primit telefonic, de la doctorul veterinar din Apostolache, Mădălin Stemate, confirmarea că porcul meu a fost sănătos, n-are trichineloză, n-are nici pe dracu, cum zice vecinul Jan. Să-l mâncați sănătos, de Crăciunul ăsta din septembrie, zice hâtru veterinarul, care m-a felicitat că mi-am tăiat la timp porcul, înainte de a mi-l tăia statul.
Statul, aflu, te despăgubește la televizor. Dacă porcul, vinovat că se apropie de el pesta africană, n-are crotal în ureche, cum au unii bărbați pe Magheru, ieșiți la agățat nu pipițe, ci pipițoi, primăria nu-ți dă nimic fiindcă porcul nu are patalama și nu figurează în catastife. Eu n-am știut că porcul meu n-are buletin de identitate, așa că l-am asomat fără ca el să existe, așa cum nu există câteva sute de mii de români fără certificat de naștere.
În Sângeru, de care se apropie molima africană, guiță de dimineață, ca de Crăciun, porcii. Veterinarul medic din satul vecin face analize, constată sănătatea fostei vietăți și o declară bună de grătar. Trăiască noua religie care nu mai ține cont decât de comunícate guvernamentale.

P.S.
La intrarea în satul meu, dinspre Cislău, e un filtru pentru roți și pantofi. Pesta porcină poate fi transportată pe pantofii de cauciuc rotund ai automobilului, sau pe gumari. Statul, vigilent, te dezinfectează. Concomitent, țăranii își taie porcii, pârjolesc locul, așa cum otrăveau fântânile în calea năvălirilor otomane. Primăria nu va mai avea pe cine despăgubi.
Porcii noștri, ținuți pentru Crăciun, au apucat un Crăciun aiurea, dar ce mai contează.

Lucian Avramescu

Parteneri