• Home
  • Prima
  • Beatrice Mahler, despre hrana din spitale: „Din 11 lei/zi puteți asigura acasă trei mese? Mâ gândesc cu îngrijorare la greul care urmează”

Beatrice Mahler, despre hrana din spitale: „Din 11 lei/zi puteți asigura acasă trei mese? Mâ gândesc cu îngrijorare la greul care urmează”

Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nafta”, a vorbit despre hrana din spitale și despre impactul scumpirilor asupra regimului alimentar al pacienților.
Într-o postare pe Facebook, aceasta a scris că se gândește cu înfrigurare la „greu care urmează”, căci scumpirile vor afecta semnificativ hrana pacienților din spital. Meniul a fost descris ca fiind simplu, repetitiv și sărac în vitamine.

”Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi”
Am început cu un fragment din rugăciunea Tatăl Nostru pentru că vreau să vă vorbesc despre hrană…hrana din spitale.
În spital din cei 11 lei normă de hrană pentru un pacient, regim comun, trebuiesc asigurate 3 mese/zi.
Nici măcar nu visăm la ceea ce ar trebui să fie normalul, adică pacientul să își aleagă meniul dintr-o varietate de preparate. În România, în spitalul public, pacientul nu are din ce să aleagă, meniul este simplu (11 lei / 3 mese), repetitiv, sărac în vitamine, iar desertul este un răsfăț de care are parte uneori, foarte rar, pacientul cu tuberculoză.

Mâncarea din spital, rămâne un subiect veșnic de actualitate, pentru că fără o alimentație corespunzătoare pacientul nu se poate face bine.
Anul 2021 a adus o modificare a legislației, Hotărârea 470/21.04.2021 crește suma alocată pentru un bolnav, cu UN LEU, astfel regimul comun trece de la 10 LEI la 11 LEI. Acel ” PLUS 1 LEU” deși foarte puțin, însemna o schimbare, mai mult decât deloc.

Poate unii dintre voi îmi veți spune că există soluția fondurilor proprii, dar un spital COVID, un spital care tratează pacientul cu tuberculoză, un spital public subfinanțat cronic, cum să realizeze venituri proprii? Așa că meniul zilnic se face din cei 11 lei alocați de stat fiecărui bolnav din spital, regim comun sau 17,5 lei pentru pacientul cu tuberculoză.
E greu, nu mă plâng, dar nu pot să nu mă gândesc cu înfrigurare la GREUL care urmează…”, a scris Beatrice Mahler pe Facebook, potrivit b1tv.ro.

Parteneri