• Home
  • Știri
  • Budăi, despre pragul de 9,4% pentru pensii: Nu e niciun pericol cu majorarea pensiilor de la 1 ianuarie

Budăi, despre pragul de 9,4% pentru pensii: Nu e niciun pericol cu majorarea pensiilor de la 1 ianuarie

budai

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că nu există niciun pericol cu majorarea pensiilor de la 1 ianuarie pragul de 9,4% din PIB pentru pensii, care este cuprins în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, precizând că pericolul vine în majorările ulterioare.

Marius Budăi a fost întrebat, duminică, la Antena 3, dacă se va mai încerca renegocierea pragului de 9,4 % din PIB pentru pensii, în condiţiile în care mesajul de la Comisia Europeană a fost că nu s-ar putea întâmpla acest lucru.

„În acest moment nu există niciun pericol cu majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, însă, pericolul vine ulterior în majorări ulterioare şi mai ales în rezolvarea inechităţilor din sistem, acolo unde avem nevoie de un impact bugetar. Însă ceea ce a venit acum scris, a venit scris de către nişte funcţionari din cadrul Comisiei Europene, care nu puteau scrie altfel pentru că acum discuţia politică finală nu este terminată”, a afirmat Budăi, potrivit digi24.ro.

El a precizat că o asemenea măsură nu există în niciun stat al Uniunii Europene.

„Nu există în niciun stat membru al Uniunii Europene aşa ceva şi nici într-un PNRR al unui stat membru aşa ceva. Există doar raportări din punct de vedere statistic, nu o plafonare la un anumit procent şi mai ales până când, pentru 50 de ani de acum încolo”, a mai declarat ministrul Muncii.

Parteneri