Candidatul PNL a câștigat alegerile pentru Primăria Deva

Florin Oancea, candidatul liberal la funcția de primar al municipiului Deva, a câștigat alegerile parțiale desfășurate duminică, potrivit numărătorii paralele. La Deva sunt 46 de secții de votare, iar după numărarea voturilor din 32 de secții, conform Agerpres, candidatul PNL a obținut 6.999 de voturi (30,27%), locul al doilea fiind ocupat de candidatul PSD, Petru Mărginean, cu 3.864 voturi (17,54%). Pe locul al treilea s-a clasat candidatul independent Marius Blendea, susținut de Pro România. Oancea a afirmat că va face echipă cu actualul viceprimar al municipiului Deva, Răzvan Mareș (PSRO), care l-a și susținut în campanie.Liberalii au majoritate în consiliul local iar noul primar spune că acest avantaj îl va ajuta să-și pună în practică programul cu care a candidat.