AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Cântărețul de muzică populară, Petrică Mâțu Stoian, s-a stins din viață

 

Cântărețul de muzică populară, Petrică Mâțu Stoian, s-a stins din viață, la vârsta de 61 de ani.

Petrică Mîțu Stoian a fost transportat sâmbătă, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Reșița, județul Caraș-Severin, de la o clinică unde urma o terapie hiperbară post-Covid, a informat Express de Banat.

Starea artistului, internat cu insuficiență respiratorie, s-a agravat rapid, iar medicii nu au mai putut face nimic.

Ajuns în UPU, artistul a fost stabilizat și internat pe secția Cardiologie, dar, la scurt timp, starea acestuia s-a degradat, fiind nevoie de intubare și transfer pe ATI.

„A fost adus cu ambulanța, de la clinica Nera, de lângă Sasca Montană, 100 de kilometri de Reșița, unde făcea acea terapie hiperbară. S-a făcut solicitare pentru tuse cu sânge. A dezvoltat o bronhopneumonie și a decedat în urma unui șoc septic. 70 la sută din capacitatea pulmonară era afectată. Colegii mei au făcut tot ce este posibil, dar, din păcate, organismul dânsului nu a mai rezistat”, a explicat Cosmin Librimir, directorul medical SJU Reşiţa, pentru Libertatea.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!