AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Cel puţin 31 de persoane și-au pierdut viața după o explozie într-un restaurant din China

Cel puţin 31 de persoane au fost ucise într-o explozie care a avut loc miercuri seară la un restaurant din oraşul Yinchuan, în nord-vestul Chinei, a informat agenţia oficială de ştiri Xinhua, preluată de AFP, potrivit stiri.tvr.ro.

„O scurgere de gaz petrolier lichefiat (…) a provocat o explozie în cursul folosirii grătarului unui restaurant”, a explicat agenţia, citând comitetul regional al Partidului comunist chinez.

Alte şapte persoane au primit îngrijiri, una dintre ele fiind în „stare critică”, a precizat Xinhua.

Alte două victime suferă arsuri grave, alte două de răni uşoare, iar alte două au fost lovite de cioburi de sticlă, potrivit aceleiaşi surse.

Explozia a avut loc în jurul orelor 20.40 (12.40 GMT) la restaurantul Fuyang Barbecue, situat într-o zonă rezidenţială din centrul oraşului Yinchuan, capitala regiunii autonome Ningxia.

Tragedia a avut loc cu o zi înainte de Festivalul Bărcilor Dragon, o sărbătoare de trei zile pentru care mulţi chinezi se reunesc cu familia şi prietenii.

Ministerul gestionării situaţiilor de urgenţă a făcut cunoscut că serviciile locale de pompieri şi salvare au trimis la faţa locului peste 100 de persoane şi 20 de vehicule în urma exploziei.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!