AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Ciolacu: Am deblocat posturile din învăţământ şi din sănătate

Foto - gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că măsurile luate de Guvern permit, în prezent, angajarea de personal medical în spitale fără să existe obligativitatea unui memorandum şi a subliniat că, în continuare, se are în vedere găsirea unei soluţii pentru a impulsiona angajările în unităţile spitaliceşti mari, de genul Spitalului Universitar sau Institutului Clinic Fundeni.

El a fost întrebat marţi, la Guvern, despre lipsa de personal medical din anumite spitale din ţară, un exemplu fiind spitalul de la Găeşti.

“Ştiţi foarte bine că am deblocat posturile din învăţământ şi din sănătate. Nu mai există obligativitatea unui memorandum în cazul în care cineva iese la pensie sau renunţă, îşi dă demisia. Automat, managerii pot să facă angajări. La sistemul de urgenţă nu există nicio restricţie, la fel şi la ATI. Acum, după discuţiile avute cu domnul ministru, o să mergem şi pe instituţiile mari spitaliceşti. Sunt programele naţionale, sunt şi ONG-urile, ‘Salvaţi Copiii’, “Caravana cu medici”, unde se încearcă să se meargă cu actul medical, cu prevenţia, cu controalele medicale în zona rurală, dar trebuie să recunoaştem că sunt câteva instituţii de elită, spitaliceşti, cum e Spitalul Universitar, cum este Institutul Fundeni, acolo se salvează vieţile, acolo intră pacienţii aproape fără speranţă şi pleacă pe picioare. Acolo, am discutat cu domnul ministru, şi o să venim cu o soluţie ca să impulsionăm cumva angajările. Acei oameni, câteodată, nu mai au timp, nici dacă au libere nu mai au timp să le ia”, a declarat Ciolacu, potrivit Agerpres.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!