AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Ciolacu: Poveştile că rămâne România fără energie sunt pentru adormit copiii. Eu nu pot să le cer românilor să stingem becuri

Marcel Ciolacu spune că nu le poate cere românilor să facă vreo economie, să stingă becuri, așa cum recomandă Uniunea Europeană. „Oamenii nu ne-au trimis în aceste funcţii de demnitari ai statului român ca să aducem iarăşi raţionalizarea”, a spus președintele PSD la România TV, luni seara.

„Am trăit în acea perioadă a comunismului, când s-au făcut, totuşi, nişte investiţii majore în sistemul de distribuţie, de producţie, de furnizare. România, în acest moment, la energie electrică, cât produce, atât consumă. Oamenii nu ne-au trimis în aceste funcţii de demnitari ai statului român ca să aducem iarăşi raţionalizarea şi … În cazul în care cineva doreşte să facă economie, e un lucru foarte bun, dar e o decizie personală, care ţine de bugetul familiei. Eu nu pot să le cer românilor să vină să facă vreo economie, să stingem becuri. Există şi alte state în Uniunea Europeană care nu sunt la capacitatea României. Nu avem o independenţă energetică, dar nici eu nu i-am pus pe ultimele două guverne să închidem mine şi să venim cu nişte aberaţii… o sarabandă de greşeli. Tot răul care se întâmplă în acest moment – haideţi să fim corecţi, fără să atac pe nimeni personal, coaliţia – este de la o liberalizare a preţurilor în energie total haotică, fără niciun fundament. (…) Eu nu am fost ales de oameni să vin să le schimb modul de viaţă. Dacă doresc şi îşi permit să plătească… ”, a spus Ciolacu, la România TV, potrivit digi24.ro.

„Poveştile că rămâne România fără energie sunt pentru adormit copiii, nu va rămâne România fără energie”, a dat asigurări liderul social-democrat.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!