AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Cioloș, despre alianța cu PNL: E singura soluţie ca să scăpăm de răul cel mare, de cangrena PSD

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat că alianţa cu PNL este, în multe locuri din ţară, singura soluţie pentru a scăpa de „cangrena” PSD, însă colaborarea cu liberalii este în aceste cazuri pe proiecte, nu necondiţionat.

„Noi colaborăm cu partenerii noştri, oricare ar fi ei, pe proiecte şi având în faţă ca parteneri oameni în care noi chiar putem să avem încredere. Asta au fost principiile pe care noi am discutat şi la Bucureşti cu PNL-ul şi în alte locuri din ţară. Înţelegem foarte bine că sunt locuri în care în momentul de faţă e singura soluţie ca să scăpăm de răul cel mare care e PSD, de cangrena asta care s-a legat de România în foarte multe locuri din ţară. Dar nu facem lucrul ăsta necondiţionat şi nu o facem prin definiţie”, a afirmat Cioloş, sâmbătă, la Ploieşti, potrivit Agerpres, citată de hotnews.ro.

Fostul premier a arătat că parteneriatul care a fost făcut la Bucureşti, dar şi în alte locuri din ţară, va funcţiona şi la guvernare.

Powered by
ns.fm
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!