• Home
  • Prima
  • Cioloş, despre mandatul său în fruntea Guvernului: Nu sunt mulţumit

Cioloş, despre mandatul său în fruntea Guvernului: Nu sunt mulţumit

ciolos 1

Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi seară, la emisiunea „Jocuri de Putere”, la Realitatea TV, că nu este mulţumit de mandatul său în fruntea Guvernului, în cele 11 luni, punctând că se putea face mai mult.
„Nu mi-aş da notă, dar nu sunt mulţumit, în sensul în care am fi putut face, probabil, multe lucruri, am învăţat multe pe parcurs, însă am şi mişcat lucruri. Cred că mulţumiţi sunt doar leneşii şi proştii. A fost un an special. Mi s-a cerut să fac un guvern independent în 5 zile”, a spus acesta, potrivit realitatea.net
Cioloş a mai declarat, referitor la cei 11 miniştri care au plecat din Guvern, că atunci când a constatat că unii oameni nu se potrivesc, a considerat că trebuie să-i schimbe.
„Nu am avut o resursă de oameni. Când am constatat că unii oameni nu se potrivesc, am considerat că lucrurile trebuie să meargă bine şi i-am schimbat. Chiar dacă de la unii oameni aşteptam mai mult decât au dat, sunt conştient că şi unii oameni aşteptau mai mult de la mine”, a afirmat premierul.

Parteneri