AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Cioloș l-a propus pe Dragoș Tudorache ca ministru plin la Interne

Premierul Dacian Cioloș a promis că la întoarcerea din Germania va face propunerea pentru interimatul la Interne. Premierul a anunțat că Dragoș Tudorache este propunerea sa, numai că nu va mai fi vorba de un interimat de patru luni, ci de un ministru plin. Tudorache a fost șeful Cancelariei premierului, iar pentru locul rămas liber, Cioloș l-a avansat pe șeful său de cabinet ”care știe cum se desfășoară activitatea aici”.

„Tobă este un profesionist, sper să își clarifice cât mai repede situația, a spus premierul. Dată fiind situația, am analizat într-o primă fază și un interimat. Am hotărât să nu merg cu un interimat . O să merg cu o propunere definitivă. Am hotărât să merg cu un civil. N-am avut prea multe de ales, pentru că e greu să convingi pe cineva din afară să vină pentru patru luni. Îl propun pe Dragoș Tudorache, șeful de Cancelarie de la Guvern”.
Premierul a dat asigurări că noul ministru de Interne nu va intra în politică, iar după încheierea scurtului său mandat ”își va vedea de treburile lui”.
Giorgiana Radu, AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!