![Horoscop 20 ianuarie 2024. Șase zodii intră în era norocului absolut! 1 horoscop spiritual 1](https://ampress.ro/wp-content/uploads/2023/10/horoscop-spiritual-1-450x253.jpg)
Cîţu, despre „iresponsabilitatea criminală“ a PSD: Gaura pe care ne-a lăsat-o pentru anul viitor …
Ministrul Finanţelor Florin Cîţu acuză guvernarea PSD de „iresponsabilitate criminală“ pentru faptul că a aprobat legea pensiilor, deşi nu există sursă de finanţare, afirmând că pentru anul viitorul gaura este de 51 miliarde lei.
„Aici vedeţi incompetenţa şi iresponsabilitatea criminală a PSD. Au trecut o lege a pensiilor prin Parlament care arată un impact negativ pentru buget de 24 miliarde de lei în 2020. A trebuit să preiau această gaură de 24 de miliarde, să fac rost de bani să-i pun în buget. Acesta este efectul. Deci 2,5% din PIB să faci rost de bani să plăteşti doar la pensii suplimentare. Ştiţi care este gaura pe care ne-a lăsat-o (guvernarea PSD, n.r.) pentru anul viitor? 51 de miliarde de lei aproape! Au aprobat o lege fără sursă de finanţare. Este un proiect de lege pe care l-au aruncat asupra noastră şi asupra românilor. Da, sunt în buget (banii de pensii, n.r.)“, a spus Florin Cîţu, potrivit adevarul.ro.
Ministrul Finanţelor a declarat că în buget au fost alocaţi bani pentru majorarea cu 40% a pensiilor de la 1 septembrie.
„Legea pensiilor a fost aprobată, sumele sunt acolo. Legea bugetului este aprobată şi are acolo surse de finanţare pentru salarii şi pentru pensii”, a precizat el.
Cât despre afirmaţia lui Mugur Isărescu conform căreia majorarea pensiilor poate fi făcută cu 4% şi nu cu 40%, Florin Cîţu a afirmat: „Domnul guvernator este un economist foarte bun şi domnia sa se uită din punct de vedere al presiunilor pe buget. Domnia sa înţelege foarte bine ce înseamnă această presiune, această lipsă de finanţare în legea pensiilor. Deocamdată legea spune foarte clar: banii sunt acolo pentru pensii. Domnia sa a explicat un scenariu. Nu poţi fi de acord cu un scenariu“.