Cîțu: Populaţia eligibilă, dacă se vaccinează, nu ar trebui să mai vorbim de valul patru al pandemiei
Premierul Florin Cîţu a declarat marţi că în cazul în care populaţia eligibilă se vaccinează nu ar trebui să existe un val patru al pandemiei de COVID, subliniind că, prin măsurile dispuse, Guvernul a dus vaccinul cam peste tot în ţară.
“Populaţia eligibilă, dacă se vaccinează, nu ar trebui să mai vorbim de valul patru şi ştiu că se discută foarte mult în spaţiul public în acest moment despre valul patru. Repet: nu avem niciun motiv să avem un val patru în România puternic. S-ar putea să avem un val patru, pentru că gripa vine în fiecare an, aşa s-ar putea să avem şi aici, dar nu ar trebui să avem un val patru semnificativ, cu efecte semnificative, pentru că avem vaccin în România şi dacă ne vaccinăm, nu avem acest val patru”, a afirmat Florin Cîţu la Palatul Victoria, în cadrul unei şedinţe pe tema beneficiilor vaccinării copiilor, potrivit Agerpres.
El a adus în atenţie riscul răspândirii rapide a variantei Delta, varianta indiană a virusului SARS-CoV-2, pornind de la anunţul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pe acest subiect.
Mai mult aici