Cîţu: PSD nu pierde nicio situaţie să-i arate lui Putin că îi susţine agenda de aici de la Bucureşti
Fostul premier Florin Cîţu scrie, marţi, pe Facebook, că ”PSD nu pierde nicio situaţie să-i arate lui Putin că îi susţine agenda de aici de la Bucureşti”.
”PSD nu pierde nicio situaţie să-i arate lui Putin că îi susţine agenda de aici de la Bucureşti. Câteoadată, ca ieri de exemplu, această susţinere a PSD pentru agenda lui Putin este atât de evidentă încât mă întreb cât mai este până vedem primii PSD-işti expulzaţi”, a scris Cîţu, potrivit news.ro.
PSD a cerut, luni, autorităţilor de la Kiev să reia colaborarea bilaterală onestă şi să oprească imediat dragarea de mare adâncime pe Canalul Bâstroe.
De asemenea, PSD cere „tuturor autorităţilor române să se manifeste cu convingere şi fermitate pentru apărarea şi protejarea patrimoniului de importanţă universală al Deltei Dunării”.
Liderul social-democraţilor Marcel Ciolacu a precizat că ţara noastră va face apel la toate convenţiile internaţionale, bilaterale şi la toate forurile pentru cauza Deltei Dunării, pentru că poporul român nu acceptă să rămână fără Delta Dunării.