• Home
  • Știri
  • Ciucă, despre situația Blue Air: Cei care au greșit trebuie să plătească

Ciucă, despre situația Blue Air: Cei care au greșit trebuie să plătească

ciuca gov

Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri că așteaptă rezultatele anchetei Corpului de Control privitoare la cazul Blue Air. Cei care au greșit trebuie să plătească, a precizat premierul.

Conform unor surse guvermamentale, un funcţionar de la Administraţia Fondului pentru Mediu ar fi poprit în mod ilegal conturile Blue Air. Astfel, Corpul de control al premierului a fost trimis la Ministerul Mediului, iar premierul aşteaptă un raport.

”Există și astfel de suspiciuni, motiv pentru care Corpul de Control va identifica care au fost adevăratele cauze”, a declarat premierul, potrivit antena3.ro.

Nicolae Ciucă a mai spus că persoanele care au greșit vor fi trase la răspundere.

”Cetățenii trebuie să beneficieze de sprijinul statului, iar cei care au greșit trebuie să plătească pentru ce au făcut”, a precizat Ciucă.
Blue Air a sistat pe 6 septembrie toate zborurile programate de pe aeroporturile din România, din cauza unei popriri a conturilor de către Ministerul Mediului.

Parteneri