AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Ciucă: Faptele lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache sunt o lecție de onoare și de demnitate, dar și un prilej de reflecție

Premierul Nicolae Ciucă, spune despre Iuliu Maniu și Ion Mihalache, cu prilejul comemorării lor, că sunt două personalități care au „marcat politica interbelică și au rămas, până în ultima clipă, apărătorii valorilor democratice, ai statului de drept și adversari ai dictaturii”.

„Comemorăm azi două mari personalități ale istoriei noastre: Iuliu Maniu și Ion Mihalache. Cei doi au marcat politica interbelică și au rămas, până în ultima clipă, apărătorii valorilor democratice, ai statului de drept și adversari ai dictaturii. Aflate la zece ani distanță, 5 februarie 1953 și 5 februarie 1963 sunt zilele în care Iuliu Maniu și apoi Ion Mihalache au murit în închisorile #Sighet și respectiv Râmnicu Sărat, în care au fost aruncați de regimul criminal comunist. Faptele lor sunt o lecție de onoare și de demnitate, dar și un prilej de reflecție asupra răului adus de lagărul comunist, în care jumătatea de Est a Europei a fost aruncată de către ocupantul sovietic”, a scris Ciucă, duminică, pe facebook.maniu si mihalache

„Avem datoria de a condamna atrocitățile regimului comunist, dar și de a onora memoria celor care s-au opus dictaturii, indiferent de partidul din care au făcut parte. Ca prim-ministru și președinte al unui partid istoric, îi asigur pe români că guvernul pe care îl conduc ia în serios promovarea politicilor memoriei și a educării tinerei generații în spiritul adevărului. Cred cu tărie că acestea sunt condițiile de bază pe care putem construi #România europeană, stabilă și democratică, pe care ne-o dorim toți”, a conchis prim-ministrul.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!