
COD GALBEN și COD PORTOCALIU de ploi torențiale și grindină
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, două atenționări de averse torențiale și grindină.
Cod galben
În intervalul 30 mai, ora 11 – 30 mai, ora 23, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii în Banat, Crișana, vestul Transilvaniei și în Oltenia. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi astăzi, pe arii mai restrânse, și în celelalte regiuni. În jumătatea de vest a teritoriului instabilitatea atmosferică se va menține pronunțată și în a doua parte a zilei de miercuri (31 mai).
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 30 mai, ora 12:00 – 30 mai, ora 20:00
Fenomene vizate: averse torențiale și grindină
Zone afectate: județele Caraș – Severin, Timiș, Hunedoara și Arad
În județele Caraș – Severin, Timiș, Hunedoara și Arad vor fi averse torențiale și grindină. Local cantitățile de apă vor fi de 40…70 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).