Comunicat prezidențial cu substrat nervos. Nici Dragnea și nici Grindeanu nu vor reprezenta România la învestirea lui Trump

Informațiile legate de reprezentarea României la ceremonia de învestire a președintelui SUA, Donald Trump, prin președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea și premierul Sorin Grindeanu, sunt contrazise de Administrația Prezidențială. Comunicatul transmis, luni, poate fi citit ca fiind în notă nervoasă.
În legătură cu informațiile vehiculate în spațiul public referitoare la participarea la ceremoniile de inaugurare a Președintelui Statelor Unite ale Americii, Administrația Prezidențială aduce lămuriri, într-un comunicat de presă.
Conform practicii Statelor Unite ale Americii privind ceremoniile de inaugurare a noilor președinți, șefii misiunilor diplomatice acreditați la Washington sunt singurii care îi reprezintă oficial pe șefii de stat și guvernele lor la evenimentele de învestitură. Nicio delegație străină, cu atât mai puțin șefi de stat sau de guvern, nu este, potrivit acestei cutume, invitată oficial cu această ocazie, se arată în comunicatul citat.
Această regulă a fost reconfirmată explicit și cu ocazia învestirii Președintelui Donald Trump, astfel cum a fost subliniat în invitația trimisă de către Departamentul de Stat, în numele Comitetului Congresional Comun privind Ceremoniile Inaugurale, tuturor misiunilor diplomatice din Washington.
Delegații formate din reprezentanți ai unor instituții sau partide care participă la evenimente organizate în marja ceremoniilor oficiale inaugurale nu reprezintă oficial statul român.
România va fi reprezentată, conform practicii amintite, de ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, arată Administrația Prezidențială în comunicatul citat.

Aurelia Apostol, AMPress