Consiliul Naţional al Elevilor: Şcolile trebuie să înceapă pregătirile pentru tranziţia la educaţie exclusiv online

 

Consiliul Naţional al Elevilor consideră că este „extrem de important” ca şcolile să înceapă pregătirile pentru tranziţia la educaţie exclusiv online, în contextul creşterii numărului de persoane infectate cu noul coronavirus.

„Acesta e momentul pe care toţi îl anticipam cu teamă: creşterea rapidă, incontrolabilă, a numărului de cazuri şi apariţia acestora inclusiv în unităţile de învăţământ. Facem apel la autorităţi, cu precădere la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la primari şi la directorii unităţilor de învăţământ, să ia toate măsurile care se impun pentru a garanta faptul că tranziţia la educaţia exclusiv online poate fi făcută oricând, dacă va fi nevoie. Sănătatea elevilor şi a profesorilor trebuie să aibă prioritate!”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Distribuie prietenilor

„În aceeaşi notă, pentru elevii care urmează cursurile de la distanţă, fie din cauza faptului că se află într-o grupă de risc, fie pentru că şcoala lor este încadrată în scenariul galben sau roşu, absenţa dispozitivelor conectate la internet reprezintă un impediment major în garantarea accesului la educaţie. (…) Din aceste motive, considerăm că este extrem de important ca şcolile să înceapă pregătirile pentru tranziţia la educaţie exclusiv online, scenariu care pare din ce în ce mai probabil, de pe o zi pe alta”, mai susţine CNE.