AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Contracte de închiriere a sediilor USR încheiate cu firme ale membrilor de partid

Pe grupul intern de Facebook „USR – Poiana lui Iocan” au apărut discuţii legate de probleme ale organizaţiei din Giurgiu, respectiv contracte, de 5.000 de lei fiecare, cu mai multe firme care aparţin unor membri de partid, potrivit mesajelor obţinute de Mediafax.

Prin urmare în grup, un membru al USR, Andreea Talmazan oferă detalii despre cele trei contracte, unele pentru închirierea sediului de campanie, altele pentru promovarea partidului în campania pentru europarlamentare.

Un contract cu firma Breazu Renting Center SRL, în valoare de 5.000 de lei, pentru închirierea unui sediu de campanie. Cosmin Andronache, preşdintele filialei judeţene Giurgiu, spune în postarea sa că banii, plătiţi la începutul lunii iunie, au fost returnaţi. Nu spune când, mai exact. De reţinut că Andronache Cosmin este proprietarul clădirii în care se află sediul firmei pe care o deţine cu încă un asociat şi care a subînchiriat spaţiul filialei judeţene Giurgiu.

Un al doilea contract est cu firma Eriska, înfiinţată în octombrie 2018, care are sediul în acelaşi spaţiu cu USR Giurgiu, firmă care-i aparţine lui Mirel Valentin Axinte. Mirel Axinte a intrat în USR pe 5 noiembrie 2018. Din noiembrie primeşte lunar 500 de lei pentru administrare cont social-media pentru redactara şi trimiterea de comunicate de presă şi pentru analize politice. Pntru luna de campanie a încasat 5.000 de lei. De remarcat este faptul că pagina de FB USR Giurgiu este la 1.000 şi un pic de like-uri, în toată campania nu a avut nicio postare proprie, ci doar redistribuiri sau repostări de pe pagina naţională. La o simplă căutare pe Google, singura realizare notabilă est o conferinţă de presă postată pe youtube cu 92 de vizualizări. Pentru luna de campanie nu există niciun raport!

Continuarea pe Mediafax

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!