Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit laDigi24 despre atacurile recente asupra unor pădurari, în condițiile în care un silvicultor a fost ucis și altul a fost lovit cu mașina în decurs de 24 de ore. Jandarmii care „nu au pe nimeni de bătut în momentul de față” ar trebui să-i apere pe pădurari și să apere padurile de hoții de lemne, a spus gazetarul.
„În acest timp, în care se pune problema guvernului monocolor și a anticipatelor și a Hidroelectrica pe bursă, în acest timp mor pădurari unul după altul, uciși. Atacați, uciși… O țară întreagă se uită la asta, iar lemnul se fură ca-n codru. Și-n acest timp nu se găsește nimeni în vreun guvern, în ăsta care nu există, în ăsta care e mort – cum zice Ponta -, de la Palatul Victoria… Cineva, dă un ordin, dă ceva, cum zicea Adrian Păunescu”, a spus Cristian Tudor Popescu.