AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Cum sa realizezi un gard personalizat din lemn in jurul casei

Toata lumea vrea sa fie originala, sa nu aiba ce detine si vecinul, asa ca se straduieste sa gaseasca tot felul de idei interesante, prin care sa creeze ceva unic, admirat de cei din jur, de trecatori sau de rude. Locuinta ramane acel loc pe care romanii il numesc atat de frumos „acasa”, caminul linistit si relaxant, in care fiecare petrece clipe pretioase in familie si care trebuie sa fie amenajat deosebit. Cei care locuiesc la casa nu uita sa ridice in jur si un gard protector, care sa se armonizeze perfect cu arhitectura locuintei si care sa pastreze regulile de urbanism ale zonei (in cazul in care exista).

 

In mediul rural, cei mai multi romani au inceput sa-si monteze in jurul curtii garduri de fier, considerandu-le mult mai moderne, dornici de a se ralia tendintelor vest europene, fara sa-si dea seama ca locuintele lor vor pierde ceva din specificul pur romanesc. Specialistii in domeniu recomanda utilizarea in continuare a celor din lemn, pentru ca se potrivesc atat de bine cu stilul constructiilor, reusind sa personalizeze spatiul locuit, transformandu-l intr-un colt plin de viata, din care vor zambi florile colorate, pomii fructiferi si diferite obiecte decorative. 

 

Bineinteles, sa faci singur aceasta transformare nu este usor. Trebuie sa ai destul timp, pricepere si o atentie sporita la detalii. Doar nu ai vrea sa-ti iasa o constructie stramba, corect? In cazul in care preferi sa lasi totul pe mana unor specialisti, nu uita ca ai varianta achiziei gardurilor din lemn direct de la unii dintre cei mai buni specialisti.

 

Iata cum poti crea un gard personalizat fara mari cheltuieli:

 

  • In primul rand, bugetul destinat acestui proiect nu va fi unul costisitor, mai ales daca te decizi sa montezi garduri de lemn deja construite. Masori totul cu ruleta, socotesti cate placi iti vor trebui pentru a imprejmui proprietatea sau pentru a ingradi spatiul din fata casei, apoi, tot ce trebuie sa faci este sa le montezi singur, fara niciun fel de ajutor;

 

  • Pentru a crea ceva unic, care sa atraga atentia intr-un mod placut, ai putea sa vopsesti gardul de lemn in diferite culori sau sa pictezi ceva interesant daca esti talentat. Poti gasi diferite modele de acest tip pe Internet, acolo unde artistii amatori s-au intrecut in a realiza astfel de proiecte deosebite. De asemenea, ai putea sa aplici pe exterior initiala numelui de familie, litera frumos caligrafiata, sculptata in lemn;
    gard de lemn 1
  • Daca ai optat pentru un gard din lemn cu spatii goale, atunci ai putea sa imbini lemnul cu vegetatia, pentru a obtine un rezultat fabulos. Planteaza langa cateva flori agatatoare, poate chiar niste trandafiri parfumati, apoi ai grija permanent sa-i toaletezi, pentru ca, altfel, obtii un look neingrijit, pe care nu ti-l doresti, cu siguranta. O alta idee buna este sa pui din loc in loc diferite ghivece cu plante de sezon, care vor insufleti constructia si o vor integra in mediul inconjurator;

 

  • Personalizarea gardului din jurul casei inseamna curajul de a iesi din tipare. Formele geometrice pot fi utilizate pentru a crea ceva inedit. Astfel, poti opta pentru diferite modele, in asa fel incat rezultatul sa nu fie unul obisnuit, ci unul excentric. De exemplu, monteaza o bucata de gard pe verticala si cealalta pe orizontala, ai putea sa te gandesti si la combinatii de romburi si dreptunghiuri etc.

 

In concluzie, proprietarii de case ar trebui sa-si construiasca garduri din lemn, pentru ca este un material care rezista in timp si nu polueaza in niciun fel, dar si pentru ca poate fi usor de personalizat si de transformat intr-un adevarat simbol al familiei. 

 

surse foto:

shutterstock.com

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!