AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Cum se pregătește pacientul pentru o sesiune de monitorizare Holter EKG

Sursa foto: Shutterstock

Monitorizarea Holter EKG este o metodă de investigație cardiologică ce permite înregistrarea continuă a activității electrice a inimii în decursul unei perioade de 24 până 48 de ore sau chiar mai mult. Acest lucru face posibilă detectarea unor tulburări ale ritmului cardiac care nu pot fi identificate în timpul unui EKG standard.[3] Nu este o investigație ce necesită o pregătire specială din partea pacientului. Totuși, sunt anumite lucruri pe care este indicat ca acesta să le facă înainte de o monitorizare Holter EKG.

Va face o baie sau un duș

Monitorizarea Holter EKG se efectuează cu ajutorul cu ajutorul unui dispozitiv portabil, numit monitor Holter. Acesta este conectat la pieptul pacientului prin intermediul unor electrozi și înregistrează în mod continuu activitatea electrică a inimii, furnizând astfel medicului o imagine detaliată a funcționării inimii pe parcursul unei zile obișnuite.

Odată ce monitorul Holter EKG este atașat pe corpul pacientului, acesta nu va putea face baie sau duș în următoarele 24 până la 48 de ore – contactul cu apa ar putea deteriora aparatul sau ar putea face ca electrozii să se dezlipească, ceea ce ar afecta calitatea înregistrărilor.[3]

Va evita să aplice loțiuni pe piele

Loțiunile, ca și cremele sau uleiurile de corp, pot împiedica electrozii folosiți în cadrul monitorizării Holter EKG să adere corespunzător la piele, ceea ce ar putea duce la dezlipirea lor. Electrozii trebuie să fie ferm atașați de piept, astfel încât aparatul să obțină o înregistrare precisă a activității inimii.[3]

Este indicat deci să se evite aplicarea de loțiuni de corp sau produse asemănătoare pe piele, cel puțin în zona pieptului și abdomenului, înainte de o sesiune de monitorizare Holter EKG.[1]

Va purta haine lejere, ușor de îndepărtat

Este necesară îndepărtarea hainelor din partea superioară a corpului pentru montarea dispozitivului Holter. De aceea, se recomandă purtarea unor bluze sau cămăși cu nasturi, care pot fi îndepărtate și puse la loc cu ușurință. Acest lucru facilitează nu doar procesul de instalare a dispozitivului, ci și confortul pacientului pe durata monitorizării.

În plus, o bluză sau o cămașă mai lejeră va ajută la mascarea monitorului, făcându-l mai puțin vizibil și, prin urmare, mai puțin deranjant pentru pacient.

Va mânca și va bea ca în orice altă zi

Spre deosebire de alte analize și investigații medicale, monitorizarea Holter EKG nu necesită un regim alimentar special. Prin urmare, pacientul va putea mânca și bea ca în orice altă zi. Dacă medicul are alte instrucțiuni în acest sens, i le va comunica în timp util.[2]

Va pregăti o listă cu medicamentele pe care le ia

Medicamentele pot afecta rezultatele testelor, de aceea este important ca medicul să știe exact ce tratamente medicamentoase urmează pacientul. Acesta din urmă va pregăti deci și o listă cu medicamentele pe care le ia, inclusiv doza și frecvența, și o va prezenta medicului înainte de a începe monitorizarea.[2]

Această listă va permite medicului să interpreteze corect rezultatele monitorizării Holter EKG, asigurându-se că orice anomalie este cu adevărat o problemă cardiacă și nu un efect secundar al medicamentelor.

Monitorizarea Holter EKG este o investigație sigură și nedureroasă, una ce îi poate ajuta pe medici să diagnosticheze tulburările de ritm cardiac și alte afecțiuni, dar și să evalueze eficacitatea unui anumit tratament. Spre deosebire de alte analize și investigații, ea nu necesită o pregătire specială. Pacientul nu trebuie, de exemplu, să respecte un anumit regim alimentar ori să întrerupă administrarea unor medicamente.

Trebuie doar să facă o baie sau un duș înainte, pentru că nu va putea face acest lucru pe parcursul monitorizării, să evite să aplice loțiuni pe piept și să țină cont de celelalte recomandări menționate mai sus. Dacă și tu urmează să faci o astfel de investigație, întrebă-ți medicul dacă mai sunt și alte lucruri pe care trebuie să le faci înainte de monitorizarea Holter EKG.

Bibliografie:

  1. Ateeq Mubarik, and Arshad Muhammad Iqbal. „Holter Monitor”, StatPearls Publishing, 25 July 2022, ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK538203/.
  2. „Holter Monitor”, John Hopkins Medicine, 19 Nov. 2019, hopkinsmedicine.org/health/treatment-tests-and-therapies/holter-monitor.
  3. „Holter Monitor”, Mayo Clinic, 2022, mayoclinic.org/tests-procedures/holter-monitor/about/pac-20385039.
Powered by
ns.fm
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!