Cutremur cu magnitudinea 6,5 în Grecia
Un cutremur de magnitudine 6,5 a lovit luni Creta, Grecia, informează Centrul Seismologic Mediteranean European (EMSC).
Nu au fost raportate victime, însă două persoane au rămas blocate în interiorul unor clădiri avariate, au indicat autorităţile.
Cutremurul a avut epicentrul la o distanţă de 23 de kilometri nord-vest de Arvi, la o adâncime de 10 kilometri, a precizat institutul din Atena, potrivit stiri.tvr.ro.
Primarul localităţii Arkalohori a declarat pentru Skai TV că două lăcaşuri de cult şi alte structuri din zonă au suferit pagube, iar două persoane au rămas blocate în clădiri avariate, una într-o biserică, după ce cupola acesteia, la care se efectuau lucrări de întreţinere, s-a prăbuşit, iar alta într-o locuinţă.