Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, duminică seara, la Miercurea-Ciuc, în contextul participării la manifestarea dedicată Zilei Drapelului Naţional, că tricolorul nu jigneşte şi nu separă, ci ar trebui să unească, punctând că este nevoie de respect reciproc în relaţia dintre minoritate şi majoritate.
El a subliniat că nu a venit la Miercurea-Ciuc să enerveze pe cineva şi nici să participe la o sărbătoare „ostentativă”, ci să ia parte la o sărbătoare de suflet simţită mult mai puternic de românii din zonă, arătând că, uneori, se uită faptul că există pe teritoriul ţării oameni care luptă pentru a fi români.
„Nu am venit aici să enervăm pe nimeni, nu am venit aici să facem o sărbătoate ostentativă. Este pur şi simplu o sărbătoare de suflet şi ştiu că pentru dumneavoastră, cei de aici, este mult mai puternic simţită, pentru că sentimentul patriotic este mult mai bine simţit aici decât la Bucureşti sau în alte locuri, acolo unde românii sunt majoritari. Sunt bucuros să împărtăşesc această bucurie cu dumneavoastră şi să simt aceasta ca pe o energie pe care să o pot duce mai departe la Guvernul României şi să ne aducem aminte, încă o dată, pentru că uităm din când în când, că există pe teritoriul României oameni care au nevoie de a lupta pentru a fi români”, a declarat Vasile Dîncu, potrivit Agerpres.
Acesta şi-a exprimat convingerea că în România se respectă toate drepturile cetăţenilor, „indiferent de etnie, indiferent de preferinţe de altă natură” şi a pledat pentru respect reciproc.
„Vreau să vă spun că tricolorul nostru nu jigneşte pe nimeni, nu separă. Tricolorul nostru poate să adune, este un simbol puternic care ne poate aduna pe toţi împreună. Şi m-aş bucura ca în secolul XXI să ştim să ne respectăm mai bine unii pe alţii. Atâta timp cât noi respectăm minorităţile, mă aştept ca şi minorităţile să respecte majoritatea”, a spus ministrul Apărării.