Dl Șerban Nicolae, cel mai deștept bărbat din PSD
Domnul Șerban Nicolae, jurist, cu ucenicia – citesc în presă – făcută la volanul mașinii unuia Voicu, momentan în pușcărie, unde dovedea aptitudini în deschiderea cu plecăciune a ușii șefului, ține să se prezinte drept cel mai deștept bărbat din PSD. Domnul Nicolae, bărbat semeț până la darea în clocot a îngâmfării, a devenit, în politica social democraților, indispensabil, cum ar fi portretele succesive ale șefilor de partid pe peretele socialiștilor sau carnetul de membru. Numai că portretul juristului senator e mereu atârnat în cuiul unde se uită camerele televiziunilor și publicul, întotdeauna prost, în concepția susnumitului. O perfectă lecție de mârlănie, zic unii, de impolitețe, spun mai blajin alții, care expune calitatea lemnului necioplit al personalității sale, a dat ieri, când a pușcat afară din sala ședinței pe care o conducea – visul domnului Nicolae a fost mereu să conducă ceva și nu mă refer neapărat la o mașină – o reprezentantă a Parchetului General, magistrat. Femeia a fost dată afară din Comisia parlamentară condusă de Nicolae ca din cârciumă. Cică regulamentul, în interpretarea celui mai deștept pesedist juridic, i-ar permite scoaterea cu șuturi în fund a oricui nu concordă viziunii. Alina Gorghiu, liberal, i-a spus că mâine va scoate din sală, în același mod, opoziția. Dincolo de detaliul că opoziția s-a cam scos singură din multe, nu m-aș mira ca intelectul domnului Nicolae să scornească un paragraf care să-i dea aparența legalității când se răstește, înjură, pentru ca în final să-și tragă de păr afară adversarii.
Domnul Șerban Nicolae este, aflu, la originea șmecheriei cu Ordonanța 13 care, deși moartă, încă zboară, ca rața geto-dacă. El ar fi descoperit și că tehnocratul Cioloș a urzit-o, iar mâine va proba, juridic și avântat, cum demonstrațiile din stradă, imperialiste și sorosiste, conțin în aluatul lor gena destrămării de țară. În fiecare copil dus în piață de mână, de mama personală, este un ungur mic, făcut de părinți români, pentru a ne lua Ardealul. Experiența domnului Șerban Nicolae de la mineriada din 13 -15 iunie, când a fost una din mâinile drepte ale lui Ion Iliescu, a intrat în substanța personalității sale croite pe răzbeluri. Senatorul de azi, cu un dosar beton, având origine sănătoasă (a fost muncitor la o întreprindere bucureșteană și a urmat Dreptul mai încolo), e muncit de obsesia Ministerului Justiției, promis de toate guvernele PSD și dat mereu altuia. Enervarea de sub zâmbetul desenat pe chipul senatorului, ar veni și de aici și tot din trecutul învolburat ar veni și încercările disperate de a face active, pentru veșnicie, prevederile pocitei ordonanțe care a scos populația în piață.
Atenție la mimica și făptura activă ale domnului Nicolae. Veți afla, înaintea buletinului meteorologic al politicii, încotro bate vântul în partidul care-i azi încă al domnului Dragnea, chiar dacă respectivul se arată tot mai rar, iar azi a intrat încruntat la ICCJ.