AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Doliu în teatrul românesc! Petrișor Stan, actorul de legendă de la Teatrul „Alexandru Davila”, a murit la 67 de ani

Petrișor Stan, actorul care a marcat scena teatrului piteștean, a încetat din viață la vârsta de 67 de ani, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2:00, la Spitalul Pantelimon din București, unde fusese internat din cauza unei răceli.

Tragica veste a fost dată de colegii de breaslă. Actorul a rămas în amintirea publicului prin spectacole memorabile, precum “D’ale carnavalului”, “Romanțioșii”, “Antigona” și “Bădăranii”. Alături de el pe scenă și în viață a fost soția sa, Doina Aida Stan, de asemenea actriță.

„Petrișor Stan, actor pentru eternitate. Familia Teatrului “Alexandru Davila” din Pitești este de azi mai săracă. Petrișor Stan, actorul care a definit ultimele patru decenii ale teatrului, a plecat spre o altă scenă”, au transmis colegii săi.

Născut pe 11 martie 1957, Petrișor Stan a absolvit Universitatea de Artă din Târgu Mureș în 1983, debutând la teatrul din Botoșani, iar din 1988 s-a mutat la Pitești, unde a jucat până la pensionare.

Ani de-a rândul, publicul l-a aplaudat în piese de referință, de la “D’ale carnavalului” la “Romanțioșii” și de la “Antigona” la “Bădăranii”, uneori alături de partenera sa, Doina Aida Stan, spun colegii actorului de la Teatrul „Alexandru Davila”.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!