AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Două persoane au fost reținute în cazul opririi instalației de oxigen la TIR-ul ATI din curtea Spitalului „Victor Babeș”

Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore în dosarul morții celor trei pacienți din TIR-ul de terapie intensivă aflat în curtea Spitalului „Victor Babeș” din Capitală. Este vorba despre angajați ai unității medicale, care ar fi manevrat greșit instalația de oxigen.

După o analiză de aproape două luni, experții au stabilit că este vorba despre o eroare umană. Raportul lor a fost înaintat în urmă cu aproape două săptămâni.

Unul dintre angajații spitalului ar fi manevrat greșit instalația de oxigen. Practic, în loc să scadă nivelul de oxigen, l-a crescut și în acel moment au intrat în funcțiune sistemele de autoprotecție ale TIR-ului. Toată aparatura a încetat să mai funcționeze, scrie stiri.tvr.ro.

Șeful Serviciului Tehnic de la Spitalul Victor Babeș și un instalator au fost reținuți în urma audierilor de la Serviciul Omoruri.

Potrivit unor surse judiciare, urmează și alte audieri.

Pe 12 aprilie, 3 pacienți bolnavi de COVID și-au pierdut viața la unitatea mobilă de terapie intensivă abia inaugurată în incinta spitalului bucureștean „Victor Babeș”.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!