Dragnea: Am hotărât să ne facem singuri Guvernul!

 

Conducerea PSD a discutat, luni, în ședința Comitetului Executiv Național, dacă membrii cercetați penal pot fi miniștri. Da, pot fi. Liviu Dragnea a avut și o explicație: ”Am hotărât să ne facem noi Guvernul, nu alte instituții”.
La finalul ședinței, Liviu Dragnea a făcut declarații. Întrebat dacă membrii cercetați penal vor face parte din Guvern, acesta a răspuns: ”Da, pentru că am hotărât să ne facem singuri Guvernul, și nu alte instituții”. Solicitat să spună dacă prezența lui Paul Stănescu în Guvern depinde de decizia ÎCCJ de joi, șeful PSD a fost tranșant: ”V-am spus că am hotărât să ţinem cont de voturile românilor din decembrie anul trecut şi să ne facem noi Guvernul”.

Sursa – realitatea.net