Dragnea: Îmi cer iertare românilor. Am patru variante de premier
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut, miercuri, la Parlament, o conferință de presă, după votul moțiunii de cenzură.
„Nu a fost ușor. Astăzi, PSD-ul a ieșit întărit. În zilele următoare vom avea un Comitet Executiv, iar duminică ne vom întâlni cu grupurile parlamentare, urmând ca luni să mergem cu o propunere de premier la președintele Iohannis. Sunt convins că președintele e interesat de stabilitate”, a declarat Dragnea.
Despre posibile variante de premier, președintele PSD a spus că acestea există deja: „Am vorbit cu colegii mei pentru a găsi posibile variante. Eu am patru variante. Și doamne și domni”.
De asemenea, Dragnea și-a cerut iertare românilor pentru greșeala pe care a făcut-o numindu-l pe Sorin Grindeanu premier.
„Îmi cer iertare românilor pentru greșeala pe care am făcut-o. Trebuia să discutăm mai mult în partid desemnarea unui premier. Am crezut în Sorin Grindeanu. Nu-i doresc răul, îi spun ca în viitor să fie mai atent”, a precizat Dragnea.
Giorgiana Radu, AMPress