Duminica Floriilor, ziua în care ți se poate împlini orice dorință. Tradiții pentru spor și sănătate
În Duminica Floriilor prăznuim Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, ca împărat biruitor, cu înfăţişare smerită, venind călare pe mânzul asinei, împlinindu-se astfel o profeţie făcută cu 400 de ani înainte de venirea lui Mesia. Anul acesta, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută în popor şi sub numele de Duminica Floriilor, este orâduită la data de 1 aprilie, cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti.
În ţara noastră, tradiţiile care cinstesc Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim sunt numeroase în toate zonele geografice.
Mugurii de salcie sfințiți se pun pe foc
În vreme de furtună credincioșii pun pe foc muguri din salciile sfinţite la slujba de Florii, pentru a alunga furtuna şi grindina.
De Florii, ți se poate împlini orice dorință
Tradiţia spune că un credincios, care se împărtăşeşte de Florii, are şansa să i se împlinească orice dorinţă. Acesta trebuie să-şi pună în gând o dorinţă, când se apropie de preot, să primească sfânta împărtăşanie.
Preparatele din pește au putere de vindecare
De Florii este dezlegare la peşte; de aceea, toate preparatele din peşte au putere de vindecare asupra celor care le prepară şi apoi le mănâncă.
Fetele necăsătorite să scoată zestrea la soare
Este bine ca fetele care nu sunt căsătorite să scoată zestrea afară, la soare şi s-o împodobească cu flori. Este un obicei prin care, în ziua de Florii, păstrând rânduiala Postului, tinerele se roagă Mântuitorului Iisus să le dea sănătate şi să le aducă ursitul mai repede.
Mamele împart plăcinte cu mere copiilor
În memoria lui Lăzărel, un copil care a murit de dorul plăcintelor, în multe gospodării din toată ţara, mamele fac plăcinte cu mere pe care le împart copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani. În acest mod, ele nu vor să pătimească ca mama lui Lăzărel, un copil care a dorit să mănânce plăcinte, iar mama lui nu i-a împlinit dorinţa. Atunci, de supărare, Lăzărel a plecat cu oile la păscut; s-a urcat într-un copac să adune mai multe frunze pentru oiţele lui, dar creanga pe care s-a aşezat s-a rupt, iar Lăzărel a căzut din pom şi a murit.
În Muntenia, în ziua de Florii, oamenii nu se spală pe cap
În Muntenia, în ziua de Florii oamenii nu se spală pe cap, pentru că este duminica în care înfloresc pomii, şi din acest motiv, cei care nu respectă tradiţia vor încărunţi.
În ziua de Florii mormintele se împodobesc cu ramuri de salcie
În toate zonele țării, în ziua de Florii se curăţă mormintele rudelor noastre și se împodobesc cu ramuri de salcie. La fiecare mormânt se aprind multe lumânări pentru ca cei plecați la viața veșnică să se bucure de odihnă.
Pentru sănătatea vitelor
În ziua acestui praznic, în mâncarea vitelor se pun mâţişori de salcie, pentru ca acestea să fie sănătoase tot anul şi pentru a face viţei sănătoşi.
O tradiție împlinită pentru sănătatea familiei
Pentru sănătatea familiei, se termină curățenia casei, se aerisesc hainele tuturor membrilor familiei şi se stropeşte toată gospodăria cu agheasmă.
Ramurile de salcie atrag sănătatea și belșugul
Pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii viţei de vie, pe stupi şi la ferestre se agaţă ramuri de salcie, pentru ca toţi membrii familiei să se bucure de prosperitate şi de sănătate. De asemenea, pe ogoare şi în grădini, se îngroapă mugurii salciei sub prima brazdă, tot pentru efectul lor miraculos, care atrage belşugul.
În mediul rural, sătenii se încing cu ramurile de salcie peste mijloc
Un alt obicei practicat în mediul rural spune ca sătenii să se încingă cu ramurile de salcie peste mijloc. De-a lunul timpului, s-a constatat că persoanele care respectă această tradiţie este apărat de boli şi de pagubă.
Sunt sărbătorite toate persoanele care poartă nume de flori
În toate zonele țării, în ziua de Florii sunt sărbătorite toate persoanele care poartă nume de flori.
Sursa – click.ro