După succesul din SUA, un nou triumf al echipei de robotică a României, AutoVortex, la ExpoDubai 2020

 

După ce au obținut locul I la Campionatul Internațional de Robotică CRI 2021, desfășurat în SUA, la Chicago, în perioada 16 – 17 iulie, echipa de robotică AutoVortex și-a demonstra încă o dată talentul, la ExpoDubai 2020, eveniment la care au participat la începutul lunii octombrie, la invitația Ministerului Afacerilor Externe din România.

„Echipa de robotică AutoVortex ASE își va demonstra încă o dată talentul, de data aceasta la ExpoDubai 2020, cel mai ambițios proiect al Emiratelor Arabe Unite de până acum și cel mare eveniment de acest gen din lume.
Aici vor prezenta atât roboții cu care au scris istorie în Rusia, cât și PRIMUL ROBOT UMANOID MULTIFUNCTIONAL complet gandit, construit și programat de către membrii echipei, care va interacționa cu publicul, va putea permite accesul la pavilionul României de la distanță, va reacționa automat la interlocutori prin mimica și mișcarea capului și a mâinilor și va avea în piept un ecran pe care vor rula prezentări și logo-urile partenerilor.

Distribuie prietenilor

Echipa a fost aleasă de MAE pentru a arăta întregii lumi ce lucruri frumoase se construiesc în România”, menționează echipa, pe pagina de facebook.

„Special pentru expoziția EXPO DUBAI 2020, echipa de robotică susținută de Rompetrol a creat un robot umanoid, care interacționează cu vizitatorii. Este un robot construit și programat integral de către echipa de robotică AutoVortex Romania, care va interacționa în perioada 1 octombrie 2021 – 31 martie 2022 cu cei peste 25 de milioane de vizitatori din întreaga lume, așteptați atât fizic, cât şi în mediul online la eveniment.

De asemenea, vizitatorii pot testa roboții campioni si pot afla povestea și aventurile AutoVortex Romania direct de la elevii și studenții români.

Pavilionul României la evenimentul EXPO DUBAI 2020, cu o suprafaţă de circa 1.000 de metri pătraţi, ilustrează simbolic operele unor creatori români din domeniile artistic şi al cercetării ştiinţifice, precum Constantin Brâncuşi, George Enescu, Grigore Antipa şi Nicholas Georgescu-Roegen. Acesta înglobează şi interconectează o serie de teme secundare: turism, apă, tehnologie şi educaţie, componente reprezentative pentru România, ilustrate într-o nouă perspectivă.

Proiectul Pavilionului se bazează pe o abordare dinamică, integrând modalităţi alternative şi complementare de comunicare cu publicul, mijloacele multimedia jucând un rol esenţial. Pavilionul României s-a înscris în programul prin care organizatorii invită în spaţiul expoziţional grupuri de elevi. Copiii cu vârste între 6 şi 17 ani şi studenţii au acces gratuit la Expo 2020 Dubai”, mai precizează echipa României de Robotică AutoVortex, pe pagina de socializare.

AMPress