Elena Udrea, condamnată la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, cere schimbarea regimului de detenţie. Ea solicită Judecătoriei Ploieşti să execute pedeapsa în regim deschis, astfel încât să poată munci în afara penitenciarului, notează stiri.tvr.ro.
Persoanele care execută pedeapsa în regim deschis pot munci şi au parte de mai multe activităţi în afara penitenciarului.
În plus, condamnaţii din regimul deschis se pot deplasa fără supraveghere.
Judecătorii vor stabili la sfârşitul lunii septembrie dacă îi acceptă solicitarea.
Udrea execută pedeapsa la Penitenciarul Târgşor.
Elena Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.