• Home
  • Prima
  • Elvețienii cred că au găsit soluția de a scăpa de cerșetorii români care-i terorizează

Elvețienii cred că au găsit soluția de a scăpa de cerșetorii români care-i terorizează

CERSETORI ROMANI

Elveţienii par să fi găsit soluţia miraculoasă care, cred ei, îi va scăpa de cerşetorii veniți din România, care au pus stăpânire pe străzile orașului .

Autorităţile elveţiene din Basel oferă fiecărui cerşetor român dispus să plece din oraş câte un voucher de călătorie către o destinaţie europeană, cu condiţia să accepte să nu se mai întoarcă în Elveţia. Chiar și bilet de avion către Romănia.

Serviciul de migraţie de la Basel oferă practic bilete de tren, precum şi o donaţie de 20 de franci elveţieni, oricărui cerşetor care doreşte să părăsească ţara, a informat presa elveţiană.

Potrivit The Local, e vorba de fapt de un voucher de călătorie care acoperă o călătorie cu trenul către orice destinaţie europeană.

Şi pentru ca oferta să fie și mai atrăgătoare, pentru cei care locuiesc prea departe pentru a merge cu trenul, de exemplu în România, de unde provin mulţi cerşetori, autorităţile cumpără chiar și un bilet de avion, în valoare de aproximativ 60 de franci elveţieni, pe ruta Basel – Bucureşti.

Există și o condiţie fără de care cerşetorii nu primesc vouchere de călătorie şi bani…

”Beneficiarii trebuie să fie de acord în scris să nu se întoarcă în Elveţia. Dacă vor fi găsiţi din nou aici, riscă să fie expulzaţi din ţara noastră”, a declarat Toprak Yergu, un purtător de cuvânt al Departamentului de Justiţie din Basel.

Citește mai mult pe 3dots.ro

Parteneri