AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Emmanuel Macron dizolvă Adunarea Națională și anunță alegeri anticipate în Franța, după dezastrul de la europarlamentare

Foto: Profimedia

Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a anunţat duminică seara dizolvarea Adunării Naţionale şi organizarea de noi alegeri legislative după victoria extremei drepte franceze la alegerile europene, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Voi semna în câteva momente decretul de convocare a alegerilor legislative care vor avea loc la 30 iunie pentru primul tur şi la 7 iulie pentru al doilea” tur de scrutin, a declarat şeful statului francez într-un discurs televizat după anunţarea rezultatelor alegerilor europene, al căror rezultat “nu este un rezultat bun pentru partidele care apără Europa”.

Adunarea Naţională (RN) a Marinei Le Pen, de extremă dreapta, a obţinut între 31,5% şi 32,4% din voturi (31 de mandate) la alegerile europene de duminică din Franţa, mai mult decât dublu faţă de partidul preşedintelui Emmanuel Macron, care se clasează pe locul al doilea cu 15,2% din voturi (14 europarlamentari), conform unor exit-polluri realizate de institutele de sondare Ifop şi Ipsos, informează EFE şi AFP.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!