Femeia-Dumnezeu, mai iubită decât  Dumnezeul-bărbat?

 

Ne îndreptăm spre o lume în care iarba a uitat să cânte, păsările au funingine în aripi, iar Dumnezeu a fost părăsit de toți. Recompensă pentru părintele care i-a plămădit dintr-o plastilină în care sufletul recunoștinței s-a dizolvat.
X
Rebeliunea îngerilor e ca rebeliunea copiilor nemulțumiți că babacul nu le dă destui bani de cheltuială. Nu mai iese de nicăieri un izvor de apă limpede. Te uiți pe geam și e beznă, de parcă te-ai uita prin peretele unei gropi. Oasele cărei lumi vor fi fiind îngropate alături?
X
Meseria scrisului e ca umbletul pe un câmp minat. Nu știi niciodată pe bomba cărui cuvânt calci. Fericiți cei ce calcă pe cuvinte ca pe vreascuri. Ele se rup sub greutatea disprețului.
X
Poetul Rene Char credea că poezia ține moartea la distanță, uitând să adauge că distanța este foarte mică. De fapt, francezul scria, citez: ”poezia îmi fură moartea”. Ei, na! I-a furat-o, dar i-a lăsat lui banii de cheltuială, un fel de arvună pentru nemurire și sicriu. Cât de nemuritori sunt morții celebri, de care nu-și mai amintește decât raftul bibliotecii mele?
X
O femeie frumoasă s-a oprit în rama porții mele și s-a făcut portret. Doar femeile reușesc izbânda nemuririi. Cum de rămân ele frumoase și-n Epopeea lui Ghilgameș, și-n poemele negre ale lui Leopold Sedar Senghor, și-n Troia penetrată de Cai Troieni, doar pentru a-i atinge frumusețea, jertfind în sulițe trupul luptătorului îndrăgostit? Femeia l-a biruit pe Dumnezeu, cel care i-a devenit iubit, dăruindu-i un fiu. Cei mai mulți – intrând în biserici – se roagă în fața icoanei Maicii Domnului, uitând picturile care-l înfățișează pe Atotputernic. Ea pare blândă, iertătoare, n-are – în aparență, firește – fulgere pedepsitoare și e în stare să treacă destule cu vederea. Femeia- eterna logodnică a nemuririi.
Lucian Avramescu

loading...

  1. Ilenuca spune

    utc epigon flacara

  2. Anonim spune

    Femeia-eternă logodnică a nemuririi
    Elogiată de mii de ori de poetul iubirii,
    Femeia frumoasă, oprită în fața unei porți,
    Cea care fără să vrea, i-a biruit chiar pe toți,
    Icoana din biserici ce te cheamă să i te închini,
    Iubita lui Dumnezeu și mama încununatului cu spini,
    Este astăzi motiv pentru părăsirea lui Dumnezeu,
    Care a greșit plastilina făcându-l și pe omul-ateu,
    Dar și pe creștinul care l-a uitat și prea des l-a ignorat.
    E bezna unui anotimp ploios sau e un sfârșit de lume?
    E rebeliune de îngeri sau tobele cersti sună ca niște buciume?
    Câmpul minat al cuvintelor se ferește de asaltul nepăsătorului
    Care calcă pe ele și le spulberă sub greutatea disprețului.
    Distanța morții se măsoară în banii rămăși pentru sicriu
    De către poeți celebrii, pe care doar rafturile bibliotecii îi știu.
    Ne îndreptăm oare spre o lume în care iarba a uitat să cânte?
    Încotro mergem? Dar nu există răspunsuri care să ne încânte.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.